miercuri, 28 ianuarie 2009
Olimpiada micilor enoriasi 2 (olimpicul de la mosor)
După cum am promis în postul trecut, iată că am făcut rost de subiectele de la Olimpiada de Religie, prima de acest fel din România. Trimisul nostru la faţa locului a avut grijă să răspundă corect la toate întrebările şi astfel să meargă mai departe în cursa pentru câştigarea titlului naţional. Evenimentul a început la ora 11:00 fix. Tinerii enoriaşi erau nerăbdători să-şi arate cunoştinţele în materie de religie. Printre participanţi un tânăr fiu de preot citea o carte pe subiect, împrumutată de la tatăl său. Omu nostru şi-a făcut datoria. A luat interviuri (avem înregistrările, urmează să le edităm) a cerut păreri şi s-a împrietenit şi cu băiatu de popă. Potrivit spuselor trimisului la faţa locului la concurs au luat parte aproximativ 45-50 de tinere speranţe ale religiei naţionale. Sa-mi bag eu pula daca am stiut sa raspund corect macar la o intrebare. Am descoperit ca nu am nici cea mai mica legatura cu religia dar nici ea nu doreste sa aiba vre-o legatura cu mine, deci suntem chit. Partea mai interesanta este ca exista copii indoctrinati, care se duc la olimpiada de religie ca si cum ar fi una de matematica, fizica sau chimie. Alooo !!! Nu iese niciun geniu dintr-o asemenea olimpiada. Avand in vedere nonconformismul elevilor din ziua de azi cred ca era mult mai bine primita o olimpiada pe teme sexuale cu probe practice.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
bai deci daca nu participa Nikita...tot degeaba:))
"In dar ati luat, in dar sa dati"
Asa cum ne invata biblia pe noi, credinciosii daca primim ceva trebuie sa dam mai departe. Noi trebuie sa fim altruisti. Astfel plecan de la cerinta "ce ati primit in dar si ati dat mai departe" ma vad nevoit sa raspund, cu parere de rau ca in urma cu cativa ani, eram destul de instabil emotional si nu eram un om cu frica lu' dumnezeu cum sunt acum, eram foarte indragostit de o tipa pe care am intalnit-o intamplator cand veneam din Ungaria si ea facea autostopul. Ca un bun crestin ce aveam sa devin, am oprit si am luat fetiscana in masina. La inceput ea era destul de afectata de frigul de afara si delira putin deoarece imi cerea bani. M-am amuzat teribil, cine a mai vazut ca autostopistul sa ceara bani soferului. Doamne Iarta-ma. Deoarece afara era fosrte frig iar in masina fosrte cald, fetita a adormit. Eu am privit-o cum doarme pana am ajuns la mine in sat, a dormit saraca 6 ore incontinuu, parca era leganata de ingerasi, asa bine dormea. Sa nu mai zic ca ea chiar arata ca un inger cazut din cer. Cand s-a trezit la mine in patul din camera de la drum s-a sperit si iar a inceput sa delireze, repeta fara oprire "pestele, pestele, ma omoara pestele". Iar m-am amuzat teribil si i-am explicat ca la noi in zona nu sunt pesti, plus ca e iarna si e balta inghetzata. S-a schimbat la fata brusc cand i-am povestit ca suntem feriti de lume si satul nostru este unul plin de oameni cu frica lu' dumnezeu, doamne ajuta. Dupa cateva zile intre noi s-a infiripat o adevarata poveste de dragoste, am trait in acele zile cele mai frumoase clipe din viata mea si tot timpul ii multumeam lu' dumnezeu, convins fiind ca EA era un dar de la EL. Dupa 6 luni cand deja ne faceam planuri de casatorie, vroiam sa ne intemeiem o famelie si sa traim fericiti un lucru groaznic s-a intamplat. Asa cum fac in fiecare an, de doua ori chiar, am mers la oras la Doftor deoarece nu ma simteam prea bine. Iubita mea a ramas acasa sa aiba grija de frumoasele cartite pe care le cresteam pentru a scoate bani, ca orice oameni cu credinta in Dumneazeu, doamne iarta-ma. Ajuns la doctor aflu cu stupoare ca sunt infectat cu SIDA. Nu stiam ce reactie sa am, ramasesem blocat, nu-mi venea sa cred ca viata isi schimbase cursul cu 180 de grade in doar o secunda. Doctorul ma intreaba daca am avut contacte sexuale cu cineva in ultima perioada. Eu il intreb la randul meu daca este posibil ca vacile pe care le aveam in ograda sa aiba SIDA. Mi-a raspuns ca nu, doar oamenii si tiganii au Sida. I-am povestit despre iubita mea si mi-a cerut expres s-o aduc de urgenta la analize. Merg acasa sa-i dau vestea proasta iubitei mele si m-am rugat tot drumul sa n-o fi infectat si pe ea. In tot acest timp ma gandeam cu cine am avut eu relatii sexuale neprotejate, eu stiindu-ma virgin inainte sa o fac cu iubita mea. Cand ajung acasa am crezut ca a cazut cerul (senil) pe mine, iubita mea disparuse, tot ce am gasit a fost un bilet in care scria "pestele, a venit pestele". Nici in ziua de azi n-am inteles ce vroia sa zica, m-am gandit ca era vorba de Nea Cornel din capul satului care din cand in cand mai vindea peste, dar nu era asta ca el era plecat in Spania, se angajase ca prelucrator prin aschiere intr-o duzina de chibrituri. Asadar in acel moment am cazut intr-o depresie grava, aproape imi pierdusem credinta in bunul dumnezeu pana am citi in biblie "in dar ati luat, in dar sa dati". M-am gandit tot timpul ca iubita mea a fost un dar de la D-zeu dar ea fiind plecata m-am gandit ca Sida data in dar de iubita mea care era la randul ei un dar de la D-zeu tot dar de la D-zeu era. Asa ca am inceput sa cutrier tara in lung si-n lat dand darul mai departe. L-am dat copiilor, batranilor, invalizilor, saracilor si bogatilor. Toata lumea a primit in dar Sida mea de la D-zeu. Credeam ca sunt deja considerat sfant de catre Hesus and Palls. Coincidenta dreacului, doamne iarta-ma, a fost ca in calatoriile mele prin tara, in timp ce incercam sa-i dau unei vaduve care avea picioarele amputate dar meu, am zarit-o pe iu bita mea. Am ramas perplex. Am mers spre ea, ne-am imbratisat si am mers sa ne plimbam prin cel mai apropriat oras, cred ca era Slo-bozia. Ajunsi aici mi-am chemat niste prieteni care aveau relatii cu lumea interlopa si le-am vandut-o pe iubita mea, frumusica de ea. M-am gandit ca si ea trebuie sa-si dea darul mai departe, si cum putea sa faca asta mai bine decat intr-o retea de prostitutie?! Plus ca asa depasea si granitele tarii. Ma consideram deja zeu, ajutasem atata lume prin impartasirea darului meu primit de la D-zeu incat eram cel mai fericit om, parca si somnul era mai dulce. Asta pana intr-o seara cand la putin timp dupa ce am adormit ma trezesc la usa cu 4 politisti. Initial m-am gandit ca vor si ei dar de la mine, m-am inselat. M-au arestat si m-au adus aici la sectia 4. De unde scriu declaratia asta.
Declar pe proprie raspundere ca tot ce am scris aici este adevarat.
Semnat: Vanzatorul de Gravitatie
In atentia Sectie 4 Bucuresti. Delicte Speciale.
=))))
every day i see and work with!!!
Trimiteți un comentariu