miercuri, 7 iulie 2010

Staţiunea balneoclimaterică Vama Veche

De două zile sunt în Vamă. Pustiu!
Ziua 1:
Totul este asfaltat, nu mai poţi să te murdăreşti de praf pe picioare. Ieri a plouat. După ce am sunat cu o lună înainte să-mi fac rezervare la tanti Mihaela, care îmi dădea o cameră cu 80 de ron pe zi, m-a sunat tanti Mihaela înapoi să-mi zică dacă mă supăr că îmi cere 90 de ron. Hai jet. M-am dus peste drum la Catalin care mi-a dat şi frigider şi televizor şi duş totul la 80. Doar că aici totul este pavat cu gresie alunecoasă. Papucii mei nu sunt cu crampoane aşa că pe gresie s-a produs fenomenul de acvaplanare, culmea, exact pe scări. După ce am patinat cu talent trei trepte, echilibrul a fugit de mine şi m-am prăvălit dureros în cot, mi-am luxat degetelul inelar de la piciorul drept, mi-am învineţit genunchiul şi m-am julit de colţul scării între două coaste. Prima zi e cu noroc. Diclofenac unguent antiinflamator 15lei. Pierdut telefon iPhone la "Canapele" (au internet) recuperat de la barman 10 minute mai târziu. Seara în vamă apar broaştele. Multe broaşte mici pe care unii le calcă pe cap cu bicicletele alţii cu maşinile, alţii le iau la picioare. Invazie batraciană, vine sfârşitul lumii. M-am gândit să strâng un sac de broaşte să le vând la Bucureşti la nişte chinezi. Cocalari pe plajă cu jointuri legale în bot încearcă să se antureze prietenos, marş mă. Somn!


Ziua 2:


Trezirea la 12:30 cereale cu lapte la castron. Am pus prea multe cereale şi nu le-am mâncat pe toate aşa că trebuia să arunc restul, dar unde? Ştiu, în closet. Zis şi făcut. Cereale la closet, trag apa. Ghici ce? Cerealele plutesc în lapte, deci, logic plutesc şi în apă. Fuck, acum i-am umplut closetu lu Cătălin cu cereale, ce fac? Dacă se umflă astea şi blochează scurgerea şi refulează buda? Ştiu, pungă de plastic pe mână. Adun cerealele integrale din closet una câte una şi le arunc la gunoi, trag apa. Plajă...lume multă, oameni puţini. Babe reumatice de la azil în excursie la Staţiunea Balneoclimaterică Vama Veche, copii şi mai mulţi. Să vedem ce urmează!
Bonus: Poze sexy de pe litoral cu sex...agenare!

2 comentarii:

andrei spunea...

de broaste e plin..mai ales pe strada de langa expirat:)) si de cocalari care se agita in fata spaishopurilor-5 mai exact-de pe strada principala

7R33Z spunea...

"Cocalari pe plajă cu jointuri legale în bot încearcă să se antureze prietenos!"
sloganul Vama Veche 2010