vineri, 2 iulie 2010
Emil Boc şi primul sărut
Şi iată că încet dar sigur Dunărea ce făcea ravagii pe la unguri a venit şi la noi. Şi cum era de aşteptat, ne-a luat prin surprindere. De parcă avea să-i înece bine pe unguri şi la noi se oprea să bea o cafea. Era imposibil să vedem dezastrul ce se apropia. Ei bine, inundaţiile au venit şi autorităţile dau acum din umeri neputincioase, fără să înţeleagă ce se întîmplă. Emil Boc, prezent într-una din zonele sinistrate, a declarat că-şi aminteşte cu durere şi teamă de cea mai mare inundaţie la care a fost martor vreodată. A ţinut să precizeze că în acele momente cînd a venit viitura a scăpat cu viaţă ca prin urechile acului. S-a întîmplat în urmă cu mulţi ani la Cluj într-un bloc de 5 etaje. Vecina de la trei a uitat robinetul deschis şi apa a ajuns pînă la parter. Emil, la acea vreme student, locuia cu chirie la apartamentul 2 de la parter. Bătrîna, somnambulă, a uitat apa curgînd în jurul orei 2:00 dimineaţa. Ora 7:00, Emil dormea în pătuţul lui mic şi a simţit ceva umed la degeţelele de la picioruşe. S-a trezit brusc atunci cînd a dat cu capul de lustră. Doi metri avea apa în casă. Emil s-a ridicat în picioare pe patul plutitor şi a început să strige după ajutor. Nu-l auzea nimeni. Nu-l speria întinderea infinită de apă din jurul patului din dormitorul său, ci faptul că nu ştia să înoate. (La bazin i-au zis că e prea mic şi îl trage scurgerea) Pînă la urmă şi-a luat inimioara în dinţi, a tras aer în pieptuţ şi s-a aruncat în vîltoare. S-a scufundat ca un bolovan (pietricică) pînă la fund. A deschis ochii şi a văzut uşa, mare, impunătoare. N-avea cum să o deschidă aşa că a trecut pe sub ea. Era loc între toc şi uşă fix pentru el. Imediat ce a ieşit pe partea cealaltă uşa de la intrare a fost spartă de pompieri, şi toată apa din casă, cu tot cu Boc, s-a scurs în holul blocului. Emil zăcea în chiloţi inconştient pe gresie cînd s-a trezit ca un peşte pe uscat cu bătrîna de la trei călare pe el care-i făcea respiraţie gură la gură. A fost prima femeie pe care a sărutat-o premierul. De aceea nu prea merge să vadă ce se întîmplă pe la inundaţii, îi este frică de babele disperate care sar să-l salveze!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu