Povestea unui om care a muncit pe 1 Decembrie
"Pentru că sunt un umil locuitor al sectorului doi, care evident lucrează în cealaltă parte a Bucureştiului pentru nişte bani de rahat, am intrat în panică odată cu Ziua naţională a ţării. La televizor, la radio pe stradă, peste tot se vorbea de impresionanta paradă militară de la Arcu' de Triumf care avea să paralizeze traficul din Capitală. Pentru a evita o încroţopenire cu dacia mea, moşternire de la tata în aglomeraţie am decis că un drum cu autobuzul n-ar strica. Zis şi făcut. În autobuz, prăpăd, plin ochi, toată lumea cred că se îndrepta spre paradă, nu de alta dar erau veseli nevoie mare, unii chiar îmi fluturau tricolorul în faţă. Ocazie cu care am realizat că eram, probabil singurul prost din autobuz care se ducea la muncă, restu' păreau a face un fel de pelerinaj între locaţiile de petrecere, voie bună şi mîncare moca din capitală. După mai puţin de o staţie m-a lovit direct în sistemul olfactiv un miros înţepător de gaz, ceva foarte asemănător cu metanul, dar care se combina fructuos cu un iz ascuţit de alcool, boască. Ceilalţi călători păreau a nu simţi miresmele, erau mult prea euforici, ca doar odată'n an e ziua ţării, ce mama dracu. Ce pute? Cine pute? A ce pute? Draci, n-am ajuns la un răspuns concret. După încă două trei staţii mirosul s-a intensificat, proeminent era cel de gaz, puţea de-ţi venea să-ţi verşi maţele. Într-un final, în zona Arcului de Triumf a coborît puhoiu, s-a prăvălit din autobuz toat\ mul]imea, mirosul a rămas. În otobuz mai eram doar eu şi cu şoferul, doi oameni ai muncii. Pe unul dintre scaune găsesc un ziar şi citesc o ştire parcă adresată poporului: În sectorul doi, cu ocazia zilei de 1 Decembrie se vor distribui gratuit 13.000 de porţii de fasole şi 725 de litri de ţuică. Mister rezolvat, gaz metan pe dracu, băşini de patriot. La mulţi ani România!"
P.S. La ştiri am aflat că: "Pe sub arcul de triumf au trecut scafandrii !"
10 comentarii:
uitand ca e parada vietii si ca autobuzele isi deviaza traseul, am facut 3 bilete pana am gasit autobuzul care m-a dus la casa presei:)) si mai erau si toate chioscurile inchise iar eu nu aveam tigari...
la muie multi ani romania!
keep it real, biatch nu te mai victimiza /:)
Imi aduc si eu aminte anu' trecut cand am auzit ca trec scafandri pe sub Arcul de Triumf, m-am gandit ca sunt unii cu labe de inot in picioare chinuindu-se sa mearga :)))
http://www.220.ro/xsnztZwSpY/Scandic-Pur-Romanesc
"dacia mea, moşternire de la tata"....cine a scris harticolu asta??cage sigur n-are dacie ,ces nu stie sa scrie,soo??sau e fabula??
da ma moldo,dar eu macar stiu sa folosesc cratima si semnele de punctuatie :)
belimas tot...
oricum erai un belit de cand te stiam :D
ce frumoasa e romania, deschizi geamul sa intre aer, intra miros de friptura mmmhh si miroase asa bine, pacat ca eu mai am decat cereale, mai bune ca chipsurile:)))
Trimiteți un comentariu