Pentru că benzina s-a scumpit în draci renunţi la maşină şi ajungi sa te înghesui cu poporul în mijloacele de transport în comun. Poporu’ care pute, poporu’ care ascultă manele, poporu’ nostru de autobuz, autobuzenii. După ce te-ai distrat de minune preţ de mai multe staţii într-o faună aproape extraterestră te loveşte o idee minunată, aceea de a ajunge mai repede acasă. Cobori cu gîndul că un taxi poate face treaba autobuzului cît ai zice “porneşte aparatul băi animalule.” Te uiţi atent pe stradă, scanezi parcarea de taxiuri şi îl alegi pe cel pe a cărui uşă scrie tariful cel mai mic, deşi nu este cel real, măcar te amăgeşti. Te duci la el şi ca şi cum l-ai deranja pe şofer dintr-o activitate mult mai importantă decît cea de a face un ban de pe spatele tău, îl rogi să te ducă pînă în Colentina. Cu o privire lipsită de orice interes, ba chiar cu ceva dispreţ în sprîncene face grimase în timp ce-şi împătureşte ziarul cu ştiri mondene şi îl bagă între scaune zicând:
- Colentina? Hmmm, nu mergi la Gara de Nord că eu acolo am treabă?
- Nu, nu merg băi nene la Gara de Nord, eu vreau să ajung acasă, în Colentina, nu aşa e logic? Eu zic unde merg, tu mă duci acolo. S-a schimbat regula?
- Nu merg în Colentina boss, pierd timpul degeaba pînă acolo pentru 10 lei amărîţi, mai mulţi bani fac dacă stau pe loc, nici măcar nu e zona mea. Dacă dai şi tu ceva la băiatu’ mai vorbim, împingi şi tu câteva sute şi poate îmi fac vînt să te arunc din mers.
Şi pleci nervos la următorul, ăsta are treabă în Militari, următorul în Berceni altu în Drumul Taberei şi tot aşa. Într-un final găseşti un cocosan cu diplomă de taximetrist, şmecher de sectoru’ 7 care se oferă să te arunce în drumul lui spre Voluntari la primul semafor din cartier pe care-l prinde pe roşu. După o călătorie cu cele mai noi hituri de la Adi şi Vali sau sHit-uri Radio ZU, fără aparat pornit şi într-un miros de odorizant auto ce-ţi perforează ochii şi îţi face ficatul să plângă, ajungi la destinaţie cu 30 de lei mai sărac. Concluzie: Mă fac taximetrist şi merg unde vrea pula mea, dixit !
marți, 18 octombrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Salut. Am nevoie de o adresă de mail de-a voastră, ceva. Vreau să am o vorbă (două, trei) cu voi. :)
Taximetristii romani sunt cei mai mari proxeneti din lume.Crima organizata cauta in mod constant afaceri legitime care pot fi folosite ca o acoperire.În spatele unor firme din Romania care ofera locuri de munca pentru tinere, se ascund de fapt retele specializate în racolarea de fete care sfârsesc prin a se prostitua.
Aceste firme sunt folosite drept paravan, pentru a sustine activitati ilegale, pentru a spala banii, dar si pentru ca liderii mafioti sa fie vazuti drept antreprenori de succes.
Pe langa aceste firme, in stransa legatura cu ele, in Romania exista sute de grupari mafiote care actioneaza subversiv si conspirativ in tara si strainatate (grupari mafiote indestructibile conduse de politie, care invoca motivul necunoasterii in legatura cu aceste bande) si care cu complicitatea taximetristilor locali, racoleaza, transporta si plaseaza fete pentru prostitutie, fete care ulterior sunt traficate extern
si mai exact te ocolesc pe unde vor ei!
Trimiteți un comentariu