luni, 24 ianuarie 2011
Mutilată cu o lopată în parcare !
Când am ajuns în parcare ea era deja acolo, pusese stăpânire pe maşina mea şi pe toată parcarea de parcă ea era miezu acolo. Am încercat să-i explic frumos că ar face mai bine să plece, să ne lase în pace şi să-şi vadă de viaţa ei în altă parte, degeaba. Încet, încet am început să ne certăm, când eram pe punctul de a pleca cu maşina, n-a vrut să mă lase să ies, s-a culcat la nivelul roţilor şi nu s-a dat de acolo nici de-a dracu, am încercat să trec peste ea dar n-am reuşit. Plin de nervi m-am dat jos din maşină, am deschis portbagajul şi am scos din el o lopată. Eram în stare să-i crăp capul cu ea. Vecinii au auzit-o ţipând şi au coborat şi ei să vada ce se întâmplă, care-i treaba cu tot scandalul ăsta. Era deja prea târziu, eu sărisem pe ea cu lopata şi o loveam din toate părţile. Sărea sânge din ea şi-mi plăcea. Ce să-i fac, dacă a fost încăpăţânată şi n-a vrut să se dea de sub roţile mele, am apelat la violenţă. Deşi loviturile mele repetate de lopată îi striveau capul, ea refuza să plece. I-am zdrobit dinţii, nasul era spart şi sângera abundent iar ochii erau vineţi, dar ea rezista cu stoicism. În acest moment mi-au sărit în ajutor vecinii, care nu mai suportau să fie spectatori. Astfel, au început să-i care şi ei lovitură după lovitură. După o luptă de două ore cu pauze de ţigară şi câte un gât de ţuică pentru vecinii care-i cărau lopeţi pe spinare am realizat că nu e moartă, ci doar am rănit-o. În concluzie: Niciodată nu poţi să omori zăpada, poţi doar să o râneşti !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu