sâmbătă, 18 septembrie 2010

Bono a recunoscut: “Sunt ţigan !”

Ţiganii au un aliat de nădejde în lumea vedetelor internaţionale. În urma unei întâlniri cu preşedintele francez, solistul formaţiei U2, lăutarul Bono a recunoscut că este ţigan (născut dintr-o mamă britanică şi un căldărar din Conţeşti) şi a declarat că nu este de acord cu deportarea “fraţilor” săi. Deşi nu a vrut să condamne în mod deschis deportările, Bono a transmis un salut de pace către preşedintele Nicholas Sarkozy şi soţia acestuia. El a spus următoarele cuvinte în limba romanii: Has mo car Sarkozy şi Has mo pele ciumidele Carla. Se pare că translatorul nu era de faţă aşa că Sarco a dat din umeri şi a zâmbit tâmp. Bono a mai declarat pentru presă: "Sunt ţigan, dar nu vreau să vorbesc despre asta, pentru că dacă o să o fac, este singurul lucru pe care îl veţi da la televizor. În timpul concertului solistul trupei U2 a purtat un tricou alb pe care scria, culmea, în limba română: Sunt ţigan! Bono este unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi ţigani din lume. Aproape în fiecare ţară unde face pe lăutaru, artistul nu pierde ocazia să se întâlnească cu liderii lumii pentru a le cere nişte bani fără număr, fără număr.

3 comentarii:

mirc :D spunea...

sal Cage,
Unde ai gasit tu ca tatal lui Bono e tigan?
Eu am gasit ca pe tatal lui il cheama Bob Hewson si a murit de cancer in 2001. Dupa nume nu pare a fi caldarar :D

mirc spunea...

haha. mai greu dar m-am prins ca e la misto :D

vyorel spunea...

mirc :D spunea...

sal Cage,
Unde ai gasit tu ca tatal lui Bono e tigan?
Eu am gasit ca pe tatal lui il cheama Bob Hewson si a murit de cancer in 2001. Dupa nume nu pare a fi caldarar :D

este ca esti prost?