miercuri, 18 februarie 2009

Şpriţ Fighter

Băutura alcoolică Şpriţ Fighter- Pumnul Dragonului este utilizată cu precădere în cadrul turneului naţional de Şpriţ Fighting ce are loc anual la Caracal pe Câmpia Romanaţiului. În cadrul evenimentului, bărbaţii din satele învecinate Caracalului şi nu numai, se adună cu mic cu mare în jurul a 10 mese rotunde dotate cu câte 8 scaune şi 4 găleţi pentru vomă fiecare. Timp de 3 zile şpriţarii se întrec la băgat pe sub mustăţi cantităţi industriale de vin cu apă. Singura băutură acceptată în cadrul concursului este şpriţul, iar pentru desfăşurarea corectă a evenimentului, toţi concurenţii folosesc doar Şpriţul -Pumnul Dragonului la doze de 0.33 ml. Utimul şpriţar, de la fiecare masă în parte, care se mai poate ţine pe picioare la sfârşitul campionatului este trimis într-un ring construit la faţa locului, pe malul râului Gologan. Abia aici începe adevaratul campionat, după trei zile de şpriţ intens, bărbaţii încep să se bată ca chiorii pentru marele premiu. Un minitractor cu şenile, fabricat la uzina Mecanica Mizil şi dotat cu plug şi brăzdar, brandat cu logoul sponsorului principal, Şpriţ Fighter.

Niciun comentariu: